Get Adobe Flash player

 

 

Mureșul, la Cenad

Promovează-ți satul natal!

 

Duşan Baiski - Cenad, pur şi simplu

 

Duşan Baiski

Cenad, pur şi simplu

Editura „Marineasa“, Timişoara, 2009

 

Textul integral în format PDF (999 Kb)

 

 

În loc de prefaţă
 
Vă ofer în această carte câteva crâmpeie din viaţa Cenadului de altădată, aşa cum a fost aceasta surprinsă ori dedusă din corespondenţa autorităţilor locale cu instituţiile statului. Am folosit în cea mai mare parte, ca sursă, documentele aflate în custodia Direcţiei Judeţene Timiş a Arhivelor Statului, evitând pe cât s-a putut orice intervenţie de ordin subiectiv. O sursă deosebit de generoasă şi, ca atare, deosebit de tentantă, ar fi constituit-o, evident, şi publicaţiile vremii, însă ar fi existat riscul preluării unor informaţii nu tocmai exacte, ci din cele filtrate de către jurnalişti. Ori în permanenta lor goană după senzaţional, aceştia ajung deseori să denatureze realitatea.
Desigur, nu am ales întâmplător perioada. Am optat pentru intervalul 1938-1947, fiindcă în aceşti ani cenăzenii au trecut nu doar printr-un război, ci şi printr-o schimbare radicală de regim: de la capitalism la comunism. Lipsurile îndurate în timpul conflagraţiei mondiale au continuat multă vreme după aceea. Convenţia de Armistiţiu, semnată la 12 septembrie 1944, trata România ca ţară învinsă, drept pentru care trebuia să întreţină armata sovietică de ocupaţie. Efortul financiar a fost de două miliarde de dolari. Vreme de şase ani, s-au plătit despăgubiri de război cifrate la 300 de milioane de dolari, constând din mărfuri (cereale), produse petroliere, maşini, vase maritime şi fluviale etc.
Din nefericire, în aprigele lupte purtate în Cenad şi lângă această comună, în septembrie 1944, între armatele sovietice şi cele germano-maghiare, aflate în retragere, au fost distruse atât arhiva Vămii Cenad, cât şi cea a Primăriei Cenad, astfel că resursele documentare rămase sunt destul de sărăcăcioase pentru o documentare de amploare. Însă destule, cred, pentru a alcătui un tablou cronologic destul de sugestiv pentru a vă putea imagina viaţa de zi cu zi a cenăzenilor.
Cercetarea putea fi extinsă la arhivele bisericeşti, la cele ale Preturii Plasei Sânnicolau Mare sau ale altor entităţi administrative de rang superior, însă am crezut de cuviinţă că îmi sunt îndeajuns cele ale Poliţiei de Frontieră, Cenadul fiind situat la graniţa cu Ungaria, ale Vămii, instituţie cu un rol important în viaţa locuitorilor de atunci ai comunei, şi, în fine, cele ale administraţiei locale, respectiv Primăria. Aceasta deoarece instituţia primăriei era destinatarul majorităţii actelor oficiale venite de sus, de acestea depinzând viaţa de zi cu zi a cenăzenilor, de la trecerea peste Mureş, la posesiile din Ungaria, până la cotele obligatorii de după 12 septembrie 1944.
Rapoartele vameşilor şi poliţiştilor de frontieră sunt, consider eu, destul de sugestive pentru a exprima relativ corect şi decent starea de spirit existentă în localitate de-a lungul anilor. Iar din actele oficiale, ordine ale prefectului sau altele de acest gen, reiese limpede ce anume a afectat viaţa cotidiană a locuitorilor Cenadului, în măsura, desigur, în care dispoziţiile, deseori de ordin general, li se adresau la modul direct.
Copilărind la Cenad, am mai prins urmele războiului: case cu zidurile „muşcate“ de gloanţe, una pe Uliţa Gării şi alta pe Uliţa de Piatră; tuburi de cartuşe de diferite calibre prin şanţuri; căşti militare sovietice şi germane, folosite drept adăpătoare pentru orătăniile din curtea bunicilor, în Satu Nou, şi tuburi de proiectile de tun, pe care le-am folosit la săparea de „cazemate“, un joc preferat de copii, fascinaţi de două cazemate de beton construite pe dig. Iar la cinematograful din sat, la ceea ce se cunoştea drept „Toni Mozi“, rulau cu precădere filme ruseşti, de război, în care nemţii erau întotdeauna băieţii cei răi şi, ca atare, cei învinşi. De aici cel de-al doilea joc preferat al băieţilor, cel de-a războiul, prescurtat numit „de-a pac“. Evident că după campaniile de adunat fier vechi, care n-au lipsit nici înainte de război, toate aceste obiecte au dispărut. Am prins şi poveştile legate de război. Doar pe cele legate de schimbarea de regim nu le-am prins, motivul fiind clar: fie nu se discutau de faţă cu copiii, fie erau efectiv evitate la modul general. Cel puţin în casa bunicilor. Am prins însă destule sudălmi la adresa unuia sau altuia, dar pe-atunci nu pricepeam cui anume îi fuseseră adresate. Tind să cred că sudălmile cu pricina le erau destinate propovăduitorilor colectivizării, fiindcă bunicul tocmai ce fusese şi el împroprietărit cu câteva hectare şi prinsese câta cheag. I-a fost luat pământul, i-au fost luate cele două vaci şi caii şi căruţa şi cu asta întrega lui viaţă.
Vă întrebaţi poate de ce nu v-am oferit o carte prin care să romanţez istoria acestor zece ani. Recunosc că m-am aflat într-o dilemă: recurg la romanţare – vă lipsesc de obiectivitate; recurg la un stil uşor umoristic, pentru a umaniza întrucâtva istoria – banalizez nu doar trecutul, ci şi mizeriile prin care au trebuit cenăzenii de atunci să treacă. Drept urmare, am ales un stil sec, însă bucăţelele de istorie vă pot oferi imaginea concretă a acelor vremi. Şi am mai avut un motiv să adopt stilul de faţă: pe monumentul eroilor, cel din centrul comunei, printre zecile de nume se află şi cel al unchiului meu, Duşan Ieftici, rănit şi mort undeva pe frontul de la Iaşi. În familie încă se mai păstrează inclusiv numărul lui matricol, ştanţat pe o bucăţică de tablă zincată. Atât s-a mai întors la Cenad. Nu s-a aflat niciodată unde a fost înmormântat. Iar bunicii au murit şi tot au sperat că trăieşte, că s-a însurat pe undeva prin Rusia şi are mulţi copii. Fiindcă, ziceau ei, îi plăceau rusoaicele deoarece erau frumoase. Probabil şi-au regăsit fiul în cer.
Dar cartea ar fi fost prea seacă numai şi numai cu elemente de cronologie, expuse pe-un ton sec. Drept pentru care vă ofer şi un mănunchi de texte jurnalistice, publicate de-a lungul vremii în săptămânalul de informaţii şi divertisment „Agenda“ din Timişoara, unde am activat până în iunie 2009, dar şi câteva texte prezentate ca şi comunicări la diverse sesiuni, începând cu cele organizate de Asociaţia Culturală „Concordia“ Cenad, condusă de prof. Gheorghe Doran, cel care mi-a insuflat dragostea pentru cuvântul scris, şi până la sesiunile internaţionale de comunicări organizate de Asociaţia Proiectul Rastko România din Timişoara, organizaţie al cărei preşedinte fondator sunt.
Desigur, pasiunea mea pentru istorie în general, pentru istoria Cenadului, în special, îmi va mai prilejui scrierea şi a altor texte. Totul depinde însă de timp.
 

Promovează acest site

Share this

Imagini din Cenad

Calendar 2018

 

Calendar Cenăzeanul 2018

 

 

Calendar 2019

Calendar 2019

Vizitatori după țară

 

Din data de 28 aprilie 2014

Flag Counter

 

Vizitatori din data de

28 aprilie 2014:

Din data de 17 mai 2014