Get Adobe Flash player

 

 

Mureșul, la Cenad

Promovează-ți satul natal!

 

O experienţă etnologică la Cenad

Versiune tiparPDF version

Ca multe alte aşezări multiseculare, Cenadul a fost adesea loc de popas şi obiect al studiilor multor specialişti în cultura populară. Aceasta pentru câ aşezarea sa geografică, istoria sa, stratificările etnice şi deschiderea spre Occident îi conferă o identitate aparte. Este suficient să spunem că până astăzi convieţuiesc în Cenad români, sârbi, maghiari, germani, pentru a arăta că este un eşantion de civilizaţie cu totul inedit. Poposind aici în urmă cu un an, cu ocazia unei prospectări pluridisciplinare, încă de la început am fost tentaţi să numim această aşezare „model al Europei de mâine". 
Chestionarele aplicate s-au referit la obiceiurile de peste an şi la ceremonialele familiale, punând faţă în faţa zestrea culturală a principalelor patru etnii care convieţuiesc de secole în această aşezare. Obiceiurile de Crăciun şi cele de Anul Nou, Lăsata Secului („mersul pă gostie" şi „închinarea 
colacului la naşi"), ruga şi hramul satului, jocul duminical, plecarea la armată a feciorilor, tradiţiile şi credinţele legate de muncile agrare, ocupaţiile tradiţionale şi comportamentul cerut de intrarea într-o breaslă, ca şi multe alte aspecte ale vieţii sociale au fost relevate în convorbirile şi interviurile 
realizate cu grupurile reprezentative pentru etniile: sârbă, 
română, maghiară şi germană. 
Câteva dominante s-au impus încă de la început: 
• obiceiurile calendaristice înregistrează un grad mai mare de conservare decât cele legate de evenimentele familiale; 
• schimburile interetnice sunt deosebit de sensibile, interpretate ca atare de înşişi membrii comunităţii; 
• elementele de cod cultural - ce se dovedesc, la o analiză atentă, comune - nu sunt revendicate de nici una dintre etnii; 
• fiecare dintre grupurile etnice „sondate“ este capabil să se autodefinească în raport cu celelalte trei, să recunoască valoarea celorlalte civilizaţii tradiţionale, raportând-o la o anumită grilă, aproape imuabilă, dar şi la un anumit profil spiritual schiţat cu maximum de obiectivitate.

 

Concret, obiceiul colindatului s-a păstrat, dupâ spusele bătrânilor intervievaţi (dintre care îl numim, ca deţinător al unui întreg tezaur de date, pe Gheorghe Cornutu, de 78 ani), datoritâ faptului că „Sărbătoarea Naşterii Domnului este aceeaşi pentru toţi: un prilej de multă bucurie şi de petrecere“. Detalimd, informatorii noştri ne-au arătat cum casele erau colindate „la rând“, singurul criteriu fiind cel al poziţiei sociale, şi nu, aşa cum ne-am fi aşteptat, cel einic. Comunităţile română şi sârbă, legate şi prin confesiunea ortodoxă şi prin temperament („suntem iuţii aşa, giucători şi de-asta şi la hori, şi la hramuri şi la nunţi tot împreună am fost întotdeauna!“) şi-au întregit reciproc repenoriul de Crăciun. Învăţătorul Slobodan Pavlovici ne-a explicat cum a tradus colindele româneşti în sârbă pentru a fi învăţate de către elevii săi, iar „în schimb, le-a dat teatrul de Irozi, Craii, învăţătorilor români". O serie de gesturi cu semnificaţie simbolică şi rituală - de purificare şi de stimulare a belşugului în gospodărie - sunt comune românilor şi sârbilor. Românii îşi amintesc că pe vremea copilăriei lor le-au văzut la familiile sârbeşti colindate, apoi le-au reluat şi ei, în calitate de gazde, căci „făceau bine la păsăretul din curte şi la spor în casă“. Că fac parte dintr-o zestre comună sau au trecut de la un grup etnic la altul, nu este de nici o importanţă: menirea lor rămâne aceeaşi, aşa cum un cuvânt ori o sintagmă preluate dintr-o limbă se statornicesc într-o alta, cu sensul avut dinainte. Oamenii pot spune cu precizie că orice mic colindător are nelipsitul băţ de alun cu care atinge vatra, animalele, hambarul, pragul casei, că la nuntă „încredinţarea“ se plăteşte de către mire, („căpăreală“), că mireasa se joacă pe bani după „învelitul“ ei ca nevastă, că mirii merg spre biserică ţinându-se de o „ciptă“, că înmormântarea tinerilor se face ca o nuntă mai tristă, dar nimeni nu revendică nici unul dintre aceste semne culturale ale trecerii dintr-o stare într-alta. Cu un fel de mândrie parcă, românii şi sârbii vorbesc despre nunţile maghiare de odinioară, „nunţi de domni ori de cavaleri“, cu alaiuri sclipitoare, cu chemători călări, purtând însemne medievale şi vorbind în versuri, cu acea muzică electrizantă „după care doar cei mai dibaci români sau sârbi puteau fărâma podeaua, ca ungurii!“. De asemenea, un subiect de uimire şi de emoţionante comentarii este ceremonialul funerar al românilor: „Te cutremură cântecele şi bocetele lor, tot ce fac în casă, pe drum şi pe-afară şi chiar dacă nu eşti neam ori prieten simţi aşa, că moartea n-o făcut bine ce-o făcut... La români se vede când unul de-al lor se duce, că tare mult îl mai plâng!...“

Paradoxal, nu am putut înregistra data care să se raponeze la timpul prezent în tot ceea ce înseamnâ ceremoniale ale vieţii de familie: căsătoriile mixte, migrarea puternică la oraş, alegerea naşilor din alte zone, dispariţia dintre cei vii a cunoscătorilor (chemători, giveri, starosti, bocitoare) au făcut ca o seamă dintre secvenţele încărcate cu semnificaţii rituale arhaice să se piardă, să se uite sau să se simplifice. Ar fi necesară o investigaţie mult mai adâncă, un studiu de durată şi, nu în ultimul rând, câteva întregistrări complexe ale unor asemenea evenimente pentru a putea evalua modificările survenite.

Cum intenţia grupului de specialişti ce a poposit în mai 1995 la Cenad a fost doar de a realiza „o radiografie socio-culturală“ a aşezării, socotim că motive pentru o revenire sau chiar pentru o tabără plundisciplinarâ sunt foarte multe, mai ales pentru etnologi. De aceea, înainte de a porni noi investigaţii, ar trebui să valorificăm întrucâtva materialul deja cules. Prin aceasta am putea, pe de o parte, să înţelegem sensul unor mutaţii şi al evoluţiei în viaţa spirituală a Banatului, dar, în acelaşi timp, am putea cumva conserva ceea ce încă mai există în această atât de armonioasă aşezare multietnică: memoria unei zestre culturale impresionante.

Narcisa ŞTIUCĂ

Publicat în revista „Datini“ nr. 3-4 (20-21) 1996 

Promovează acest site

Share this

Imagini din Cenad

Calendar 2018

 

Calendar Cenăzeanul 2018

 

 

Vizitatori după țară

 

Din data de 28 aprilie 2014

Flag Counter

 

Vizitatori din data de

28 aprilie 2014:

Din data de 17 mai 2014