Romanian english German Serbian Hungarian

Imagini din Cenad

Plicuri personalizate - Cenad

Plic personalizat

Prima zi de școală, 9 septembrie 2019

Prima zi de școală, 9 septembrie 2019Prima zi de școală, 9 septembrie 2019În prima zi din noul an școlar 2019-2020, într-o dimineață răcoroasă de toamnă, terenul de sport al Școlii Gimnaziale din Cenad a fost locul de întâlnire pentru elevi, profesori, părinți și oficialități locale. Cu o săptămâna mai devreme decât eram obișnuiți dar cu emoția reîntâlnirii, aceeași dintotdeauna. E frumos să-i revezi, în timp, în același loc, aproape în aceeași formație. Să îi admiri pentru cât de frumoși s-au făcut, pentru ștrengăreala transformată în seriozitate, privirile limpezi și agere, curiozitatea specifică vârstei fiecăruia.

Ca și în alți ani, rugăciunile preoților au urmat cuvintelor de început și îndrumărilor primite din partea doamnei directoare, a domnului primar și al reprezentantului Poliției locale. Am reținut vorbele d-lui primar Nicolae Crăciun, care, cu oarecare amărăciune, spunea că ne împuținăm de la an la an.
Pe cei mai mici dintre cei mici i-am găsit grupați în centrul careului, alături de doamna învățătoare. Vom avea o singură clasa pregătitoare. Nu voi intra în detalii demografice, consecință a greutăților cu care ne confruntăm, într-o lume prea liberă și fără reguli care să țină la identitatea națională, ci vă voi purta, în scris, spre sălile de clasă, curate și îngrijite, cu bănci cuminți și cărți dornice de a dărui învățătură, în care s-a dat startul la noi aventuri către cunoaștere. Dăruiți bunătate și veți dobândi înțelepciune și cunoaștere.
P.S. Cu riscul de a fi acuzată de nostalgia comunistă a uniformelor, aș îndrăzni să spun că, ceea ce aproape toată lumea numește uniformă, poate fi un echipament cât se poate de practic și elegant pentru copii. Eleganța acestora la școală poate fi un alt pas spre disciplină și reguli de respectat. 

Text și foto: Elena Rusu

 

 

Promovează acest site

Share

Calendar „Cenăzeanul” 2019

Calendarul „Cenăzeanul” 2019