Get Adobe Flash player


A apărut nr. 1 (5)/2017 al revistei trimestriale de istorie „Morisena“ ----- A apărut nr. 1 (133)/2017 al periodicului de opinie și informare socio-culturală CENĂZEANUL

 

 

 

 

Mureșul, la Cenad

Promovează-ți satul natal!

 

Ruga la sârbi

Versiune tiparPDF version

În data de 22 mai a.c., sârbii cenăzeni au sărbătorit hramul Bisericii ortodoxe sârbe din Cenad. Potrivit canoanelor, ruga a început printr-o slujbă religioasă, în fața unei asistențe măricele dacă se are în vedere faptul că toată ziua a plouat şi n-a fost tocmai un moment prielnic pentru petreceri şi-n special în aer liber.
Slujba la biserică a fost condusă de părintele Rada Arsin, parohul Bisericii ortodoxe sârbe din localitate, iar soborul de preoți a fost format din invitaţi, respectiv părintele protopop Ognean Plavşici din Arad, părintele Svetomir Milicici din Deska Ungaria şi părintele ortodox român Gheorghe Covaci. Invitat a fost şi părintele Groza Daniel, paroh romano-catolic din Cenad, însă acesta nu a participat la slujbă.

La sârşitul slujbei religioase, s-a predat ştafeta pentru anul viitor. Naşii Nenad și Nevena Filipov au înmânat ştafeta familiei Matei, care va păstori viitoarea rugă. Ploaia măruntă şi neîncetată i-a obligat pe participanți să stea doar in sală şi deci i-a privat de acele dansuri încinse până-n noapte târziu.

Antrenul a fost asigurat de orchestra „Monzza“ din Kikinda (Serbia), care a cântat aşa cum îi ştim pe sârbi, a creat o atmosferă splendidă. Cu o asemenea muzică, berea, micii şi cârnații s-au consumat  mai cu poftă.

La hram au mai participat şi oaspeți din Ungaria, din Cenadul Unguresc, adică Cenadul Mic cum se numea pe vremuri, care au fost impresionați de ospitalitatea cenăzenilor, promitând o revanşă pe măsură.


 
Text: Gheorghe Anuichi  Foto: Rade Filipov

 

Promovează acest site

Share this

Imagini din Cenad

Calendar 2017

Calendar Cen[zeanul 2017

 

Vizitatori după țară

 

Din data de 28 aprilie 2014

Flag Counter

 

Vizitatori din data de

28 aprilie 2014:

Din data de 17 mai 2014