Get Adobe Flash player

 

 

Mureșul, la Cenad

Promovează-ți satul natal!

 

Scurtă istorie a Cenadului

Versiune tiparPDF version
 
Cenadul este aşezat în câmpia Banatului, în imediata apropiere a râului Mureş. Coordonatele sale geografice sunt de 20o 38’ longitudine estică şi 46o 7’ latitudine nordică. 
Prezenţa umană este semnalată pe teritoriul comunei Cenad încă din perioada neolitică, acum circa 7000 de ani. Culturile arheologice de tip Starcevo-Criş, Vinča, Tisa şi Tiszapolgar, prin descoperiri în mai multe puncte, demonstrează consistenţa locuirii umane în acea epocă. Din epoca următoare, cea a bronzului, există descoperiri arheologice de obiecte casnice şi de urne funerare. Epoca romană este bine reprezentată prin numeroase descoperiri, atât de ceramică, unelte, cărămizi, din diverse construcţii, purtând stampilele unor unităţi militare romane, dar şi monede emise de diverşi împăraţi romani. Mai apoi, alte descoperiri au confirmat influenţa bizantină  şi existenţa unei aşezări din secolele VIII-IX d. Hr. 
În procesul cristalizării feudalismului, organizării cnezatelor, voievodatelor şi ţărilor, Banatul a avut un rol extrem de important; în cadrul Banatului, Cenadului i-a revenit rolul de capitală. 
Izvoarele istorice amintesc despre existenţa unei ţări („regnum”) care se întindea din sud, de la Dunăre, până la Crişuri, în nord, şi de la Tisa, la vest, până-n Carpaţi, la est. Dar şi mai important – şi unicat pentru întreg evul mediu românesc preetatic –, ţara aceasta era condusă de o familie care-şi desemna urmaşii la conducere în funcţie de vrednicia lor. Aşa încât primul principe/duce/voievod – pe numele său Glad – ce stăpânea Banatul în secolul al X-lea este urmat de alţi membri ai familiei sale. Ţara sa este puternică, cu pământuri fertile, turme mari de vite, slujitori dăruiţi cu pământuri şi vite, oameni cu diverse ocupaţii. Cu alte cuvinte, o ţară constituită, închegată, cu credibilitate în interior şi exterior, dar şi cu duşmani. 
În deceniile care urmează anului 1000 d. Hr., ţara era condusă de ducele Ahtum, nepot al lui Glad. Acesta domnea de ani buni, având drept aliat Imperiul Bizantin. Puterea sa se baza pe bogăţia solului, a subsolului şi a oamenilor. Creştin, el ridicase în capitala sa – urbs Morisena, viitorul Cenad – o mânăstire de rit răsăritean (grecesc), cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul. 
Puterea sa îi permite să vămuiască transporturile de sare de pe Mureş. Provoacă astfel invidia regatului maghiar. Pentru a-l înlătura de pe tron, regele Ştefan I se aliază cu însuşi vărul lui Ahtum, pe nume Chanadinus, doritor să-i ocupe tronul. 
Luptele se desfăşoară în mai multe campanii, în jurul anului 1028. După victorii iniţiale ale lui Ahtum, la Tomnatic, urmează victoria finală a oştilor maghiare. Ahtum se retrage în capitală – urbs Morisena. Acolo este ucis şi Chanadinus îi ia locul, acceptând suzera-nitatea regală. În fond, voievodatul bănăţean îşi continuă existenţa încă mai bine de un secol, până sfârşeşte prin a fi împărţit în comitate şi integrat administraţiei regale. 
La scurt timp, numele oraşului este schimbat din Morisena în Cenad. Călugării greci din mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul sunt siliţi să plece la Majdan (Iugoslavia) şi în locul lor vin călugări de rit latin. Conducătorul lor este Gerardo, care primeşte titlul de episcop şi întemeiază, astfel, prima episcopie de rit apusean (după 1046, romano-catolică) de pe teritoriul României. Iniţial, lângă Gerardo mai erau şapte călugări, ce desfăşoară o vie activitate de prozelitism religios. 
Unul dintre ei, magistrul Walter, înfiinţează o şcoală pentru fiii mai-marilor zonei, pe lângă mânăstirea cu hramul Sfântul Gheorghe. Este prima şcoală atestată documentar de pe întreg teritoriul României. Cu timpul, numărul elevilor s-a mărit considerabil şi faima ei a depăşit graniţele Banatului. Rolul său era de a pregăti clerici pentru funcţiile ecleziastice ale bisericii, mânăstirilor, capitlului şi episcopiei, toate aflate la Cenad. Rolul Cenadului este din ce în ce mai mare. 
Astfel, în anul 1041, episcopul Gerardo îl încoronează drept rege al Ungariei pe Aba Samuel, în biserica catedrală din Cenad. Peste doi ani, regele sărbătoreşte Paştele la Cenad şi, nemulţumit de un grup de 40 de nobili, îi cheamă aici, îi închide în două case şi-i ucide cu ajutorul soldaţilor săi. Peste nici un an de zile, în anul 1044, la Cenad se desfăşoară dieta regatului, între 7 martie şi 22 aprilie. 
Vechiul nume Morisena mai apare în documente până la mijlocul secolului următor, în alternanţă cu diverse transcripţii ale noului nume, Cenad. În acest interval de timp, oraşul, care era deja întărit cu palisade de lemn şi valuri de pământ, devine cetate şi îşi reînno-ieşte periodic fortificaţiile. La 1153, o cronică ne prezintă Cenadul drept un oraş înfloritor, frumos şi populat, aşezat la vest de râul Mureş. La 1197 este atestat documentar comitatul Cenad. Oraşul era o proprietate a episcopiei şi a capitlului (loc de adeverire – un fel notariat al evului mediu). 
Mărturii documentare tot mai numeroase vorbesc atât despre episcopie, capitlu, cât şi despre oraş şi cetate, toate înfloritoare şi dăruite cu mai multe posesiuni. Sarea, sub formă de bucăţi mari, valora mai mult decât greutatea sa în aur, aşa încât cei ce primeau câteva bucăţi obţineau un profit considerabil prin revinderea surplu-surilor. În anul 1235, regele donează episcopiei Cenadului 5000 de bucăţi de sare. În paginile registrului de judecăţi de la Oradea  figurează şi câţiva cenăzeni: un Mihai, pristaldul Ivanca, Gervasie din neamul lui Chanaddinus, pristaldul George şi alţii. 
Un moment crucial pentru destinul Cenadului l-a reprezentat marea invazie tătară din Europa. Despre hoardele tătare, care au trecut prin zona Mureşului în primăvara lui 1241, ne vorbeşte călugărul Rogerius, în al său cântec de jale (Carmen Miserabile). Cenadul  era un oraş fortificat, ce aparţinea episcopului de aici. Tătarii vin de la Igriş, îl asediază, cuceresc rapid fortificaţia, devastează toate bisericile şi palatele, jefuiesc şi apoi măcelăresc o parte din populaţie, restul o iau în robie şi pun foc. Au trecut decenii până ce oraşul a fost repopulat, bisericile, mânăstirile şi palatele refăcute, dar Cenadul nu a mai avut strălucirea de altădată. Încet, dar sigur, rolul aşezării începe să descrească. O altă cauză a reprezentat-o stăpânirea episcopală, ce nu permite dezvoltarea normală şi liberă a oraşului 
Fortificaţiile de lemn încep să fie înlocuite cu cele de piatră, inclu-siv la Cenad. În iunie 1278, trupele regale ce se îndreptă împotriva regelui Cehiei staţionează la Cenad. Cu acest prilej, regele Ladislau al IV-lea „Cumanul” emite aici un act de donaţie pentru unul din curtenii săi. Peste câţiva ani, în 1285, acelaşi rege convocă la Cenad  adunarea comitatelor Cenad, Arad şi Timiş, iar de Sf. Nicolae al anului 1289 îşi petrece din nou sărbătorile aici. Este ultima lună de viaţă a regelui care, ucis de cumani, îşi află odihna veşnică în cripta bisericii Sf. Gheorghe din Cenad. 
La începutul veacului al XIV-lea, diverşi legaţi papali ajunşi în Banat amintesc în scrierile lor şi cetatea Cenadului, aşa cum face, la 7 noiembrie  1319, legatul Rufinio de Civinio. Alţii vorbesc despre oraşul („civitatis”) Cenad la 1320 sau amintesc diverşi cumiţi. Însuşi regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, este la Cenad pe 22 mai 1322 şi emite un document. 
Pe 7 decembrie 1331 este amintit „forro Chanadiense”, adică târgul de la Cenad, târgul mare anual ce se ţinea sâmbăta de dinaintea sărbătorii Sfintei Lucia, semn că oraşul ajunsese la o mare dezvol-tare. Peste un an, în 1332, târgul se ţine din nou, şi aşa an de an. În registrele dijmelor papale dintre anii 1332-1337 sunt amintiţi mai mulţi parohi ce donează diverse sume de bani. La 1343, Cenadul este din nou amintit ca fiind „civitas” (oraş). La 1359 îl aflăm pe Petru, fiul lui Pavel de Cenad, canonic prin diverse părţi ale regatului. Regele Ludovic I de Anjou este şi el oaspetele Cenadului pe 9 iulie 1366. Succesorul său, Sigismund de Luxemburg, trece pe aici în 13 noiembrie 1394, apoi revine în 18 aprilie 1436. 
Cum numărul celor ştiutori de carte creşte, este normal ca unii să-şi continue studiile şi în străinătate, pe la diverse universităţi din Europa; între anii 1388 şi 1425, aflăm – cu surprindere – că 30 de studenţi din Cenad le-au urmat cursurile, absolvind şi devenind bacalaureaţi. 
Regina Elisabeta, soţia lui Ludovic I, este atrasă de Cenad şi dăruieşte sume mari pentru refacerea abaţiei Sf. Gerard, în prejma ultimelor două decenii din secolul al XIV-lea. De pe urma acestei gratitudini regale beneficiază întreaga localitate. 
Un Nicolae este numit şi confirmat drept notar public al capitlului din Cenad de către papa Bonifaciu al IX-lea, pe 27 august 1401. Nobilul Ladislau de Kerekegyhaz donează bisericii Sf. Gheorghe, pentru altarul Sf. Maria, o vie şi o moară pe Mureş, în zona Periam, în anul 1412. La 1417 îl cunoaştem pe Ştefan, judecătorul Cenadului. Pe 29 iunie 1421, regele Ungariei li se adresează juzilor şi juraţilor oraşului Cenad, arătând că doi concetăţeni ai acestora, pe nume Ştefel şi Ippolitus, sunt datori unui evreu vienez cu o sumă de bani. Pe 12 august, regele donează episcopiei mai multe posesiuni în Cenad, Torontal, Arad şi Timiş, în semn de preţuire. La 1427 sunt amintiţi cetăţenii şi iobagii din Cenad. În anul 1436, celebrul inchizitor Iacob de Marchia este invitat în Banat de către conducerea religioasă a episcopiei Cenadului, spre a-i stârpi pe necredincioşi şi eretici (recte pe cei ce nu erau catolici). La 1439, Petru, episcopul de Cenad, solicită un împrumut financiar unui nobil, aflându-se în mare lipsă. În 1440, juratul şi judecătorul cetăţenilor Cenadului este Andrei Parvus („cel mic”). 
Iancu de Hunedoara vine şi stă, în repetate rânduri, mai multe zile la Cenad. Documentele consemnează următoarele date: 6.01.1443; 16.04.1450; 20 şi 29.12.1450; 4.01.1451; Iancu era şi comite de Cenad (între anii 1443-1451) şi vine să-şi îndeplinească sarcinile. În decembrie 1450 - ianuarie 1451 stă aici aproape o lună. 
În jurul anilor 1450, cercetătorii apreciază că Cenadul avea peste 100 de gospodării, ceea ce înseamnă o populaţie de ceva sub mia de locuitori. La 1451 este amintit „civitas”, semn că oraşul se dezvoltă. 
Un semn asupra mărimii şi importanţei Cenadului îl reprezintă actul din 23 septembrie 1455, prin care-l invită aici pe călugărul Ioan de Capistrano, asigurându-l că poate fi găzduit, cu toate cele necesare, în casa episcopală situată lângă „hospitium” (hanul / casa de oaspeţi) de pe lângă mănăstirea Sf. Gheorghe. Călugărul, care înflăcăra oamenii pentru lupta împotriva turcilor, fiind un prieten şi un aliat al lui Iancu de Hunedoara, străbate şi Cenadul în cursul acestui an şi la începutul anului următor. Lui îi urmează regele Ladislau al V-lea, zis Postumul, care este aici pe 9 decembrie 1456. Victoria creştină de la Belgrad îl împinge pe episcopul Adalbert ca în 1459 să înceapă refacerea, mărirea şi întărirea zidurilor cetăţii de aici, în acest scop alocând sume însemnate de bani. Lucrările durează până în primăvara-vara lui 1462. În 1460, tânărul rege Matiaş Corvin, însoţit de unchiul său Mihail Szilagyi, este oaspetele Cenadului, în duminica dinaintea Sf. Nicolae. Revine şi în 17 august 1462, când se îndreaptă spre Transilvania şi vede că lucrările de fortificare a cetăţii sunt pe terminate. 
În anul 1468, îi cunoaştem pe Iacob şi Ambroziu de Cenad, canonici în diverse biserici din regat; sunt doar doi dintre numeroşii cenăzeni care au urmat şcoala aici, apoi universităţile străine, şi şi-au aflat un loc sub soare. 
Celebrul Pavel Chinezu ţine, pe 30 martie 1479, în apropierea Cenadului (de fapt în câmp, în afara zidurilor cetăţii), adunarea comi-tatelor Cenad şi Timiş, în legătură directă cu campaniile antiotomane. Un alt aspect, mai puţin semnalat documentar, îl reprezintă acea cămară a sării existentă la Cenad. În octombrie 1491 îl cunoaştem pe unul dintre cămăraşi (conducătorii cămării), Andrei Pleşca de Comitat. Un anume Albert, denumit Cenăzeanul („Cheanadinus”), cânta în versuri clasice diverse personaje reale sau antice, dovedind un stil complex, un ritm alert în cântările închinate Fecioarei Maria şi unor sfinţi creştini. 
Pe 1 noiembrie 1495, regele Ungariei, Vladislav al II-lea, se află la Cenad şi-i scrie lui Vlad, fiul lui Vlad Ţepeş, refugiat în Banat, să se potolească în privinţa năvalei ce-o doreşte asupra Ţării Româ-neşti, căci nu este momentul, şi să aştepte sfaturile comitelui de Timiş. 
Şi aşa, pe nesimţite, ajungem la Cenadul anului 1514. Pârjolul declanşat de Gheorghe Doja şi armata sa ţărănească ajunge şi sub poalele cetăţii Cenad. Episcopul de aici, Csaky, cere ajutor lui Ştefan Bathory, comitele Timişului. Oştile reunite ale celor doi demnitari aşteaptă confruntarea armată. În prima zi, Doja deschide focul asupra cetăţii. A doua zi atacă, dar tunurile cetăţii îi opresc avântul. Trupele regale ies în câmp, ţăranii contraatacă din nou şi balanţa victoriei înclină spre ţărani. Bathory cade rănit şi scapă apoi cu fuga, episcopul se retrage în oraş, cu ţăranii pe urmele sale. Încearcă să treacă Mureşul cu o barcă, dar este ajuns de ţărani şi adus în faţa lui Doja, care îl trage în ţeapă, îmbrăcat în odăjdiile episcopale, cu mitra pe cap şi cârja în mână. Ştefan Telegdi, nobil, urmaş al lui Chanadinus, prins în luptă, este spânzurat cu capul în jos şi ucis cu suliţe şi săgeţi. Bogăţiile episcopiei, ale mânăstirii şi bisericilor sunt împărţite ţăra-nilor, dar interioarele bisericilor nu sunt profanate, nici sarcofagul Sf. Gerardo. Nu se stinseseră bine ecourile războiului ţărănesc şi iată că izbucneşte o altă răscoală ţărănească, cea condusă de Iovan Nenada. Trupele lui Ioan Zapolya vin la Cenad, intră pe rând în biserici şi pradă podoabele de aur şi argint pe care ţăranii lui Doja le lăsaseră la locurile lor. Iată, aşadar, ce este în stare să facă o armată care vine ca prietenă, în loc să lupte pentru apărarea oraşului. 
Un mercenar german, Hans Dernschwan, ajuns la 1528 prin păr-ţile Mureşului, vorbeşte despre Cenad ca fiind un castel, un târg şi o episcopie aflată la 4 mile pe uscat de Szeged. În aceeaşi perioadă, episcopul Francisc Csahol reface fortificaţiile cetăţii, bisericile şi palatele Cenadului, încercând să dea vechea strălucire aşezării. 
Vremurile tulburi dintre 1526-1552 aduc noi şi noi suferinţe. În 1550, octombrie, cetatea Cenadului este cucerită de creştini ce luptă împotriva creştinilor; trupe conduse de Toma Varkocz luptă împotriva celor conduse de G. Perusici, căruia îi ia apoi locul. În 1551, trupe bănăţene din Caransebeş, sub comanda lui Nicolae Cherepovici,  asediază din nou Cenadul. Noul castelan de Cenad este Petru Nagy; la ordin, predă cheile cetăţii beilerbegului otoman şi astfel Kasim-paşa ia în stăpânire, în numele sultanului, Cenadul. 
În anul fiscal otoman 1557/8, aşezarea Cenad avea 45 de gospo-dării supuse dărilor: 40 erau vechi şi 5 noi. Cu acest prilej sunt amintiţi şi capii de familie. Peste 11 ani sunt amintite 42 de case cu coş, supuse dărilor. 
În anul 1590 aflăm numărul şi structura garnizoanei otomane a cetăţii Cenadului. Hasan-aga comandă ulufegii, în total 44 oameni împărţiţi în 5 ode (plutoane, am zice azi), iar Selim aga conduce 28 martolozi în 3 ode. În total sunt 72 de oameni în garnizoană. 
Războiul creştinilor împotriva otomanilor cuprinde şi Banatul. În primăvara anului 1595, garnizoana Cenadului se alătură trupelor paşei de Timişoara împotriva transilvănenilor, dar în toamna acelu-iaşi an trupele banului de Lugoj – Caransebeş, Gheorghe Borbely, cuceresc Cenadul pe seama creştinilor. În 1596, trupe tătăreşti, venite în ajutorul turcilor, recuceresc cetatea. În aceeaşi toamnă, creştinii revin şi-l recuceresc, comandant fiind Francisc Lugojanul. În 1598, Mahomed Satârgi, comandantul armatei otomane, recucereşte Cenadul. Timp de 15 ani, Cenadul are parte de linişte. 
Pe 13 august 1613, oastea creştină din Lipova atacă şi cucereşte fortificaţia Cenadului pe seama principelui transilvan Gabriel Bethlen, ducându-l pe bei drept trofeu. În privinţa locuitorilor, aceştia erau, majoritatea, ortodocşi, atât români, cât şi sârbi. În anul 1616, toate localităţile mureşene sunt cedate de principe otomanilor. Ia sfârşit o epocă de lupte şi începe o alta, de pace. 
Un cronicar otoman descrie plastic incursiunea creştină asupra Cenadului otoman, în luna iunie 1562: „O ceată… a atacat Cenadul pe neaşteptate şi fără ştirea nimănui, prinzându-l pe beiul de Cenad viu şi au omorât mulţi şi au pricinuit multe stricăciuni.” Şi acesta era doar un prolog al luptei dintre creştini şi otomani din 26 iunie 1658, de pe malul Mureşului, lângă Cenad. Beilerbeii de Buda şi Timişoara, în fruntea a 47.000 de ostaşi, se înfruntă cu trupele ardelene ale lui Ioan Kemeny. Creştinii înving şi mulţi duşmani se îneacă în Mureş, printre ei aflându-se şi Hassan, paşa de Timişoara. 
O descriere extrem  de plastică a Cenadului o dă cunoscutul călător otoman Evlyia Celebi, în cursul anilor 1661-1664. Pentru acesta, există la Cenad o cetate interioară, ce avea 8 dughene, însă nu avea bazar, şi o cetate exterioară, în care erau 300 de prăvălii de meseriaşi, casele acoperite cu olane, locuitori veseli, bine îmbrăcaţi, negustori pricepuţi. 
Beiul de Cenad, Mehmed, face parte din trupele otomane care asediază la 1683 Viena. Peste doar doi ani, haiducii creştini ameninţă Cenadul. Tokoli ocupă oraşul puţin înainte de 1688. În 1693, hanul tătarilor cucereşte Cenadul, semn că victoriile înclină atât spre creştini, cât şi spre otomani. În toamna anului 1694, Cenadul este în mâinile imperialilor. Între 7 şi 15 septembrie 1695, o armată imperială austriacă şi-a stabilit tabăra la Cenad, intenţionând să ajute Lipova asediată de turci. Cum aceştia o cuceriseră deja, austriecii trec Mureşul la nord şi construiesc un pod peste râu la Cenad, ridicându-se şi magazii pentru aprovizionare. Pe 29 august 1699, contele Guido Stahremgerg scrie că garnizoana Cenadului numără 100 de haiduci şi 100 de husari. Este ultima menţiune despre cetate, întrucât clauzele tratatului de pace de la Karlowitz prevăd demantelarea tuturor fortificaţiilor bănăţene, cu excepţia Timişoarei şi Aradului. 
Până în iunie 1701, localnicii sunt cei care demolează zidurile cetăţii, punând astfel capăt unei perioade istorice. În iunie, acelaşi an, la Cenad se stabilesc unităţi importante de grăniceri din acel Confiniu militar tisa-mureşan, creat de austrieci ca un cordon militar. Cenadul este unul din cele 12 centre importante ale Confiniului militar. 
În februarie 1707, la Cenad erau cazate trupele răsculaţilor curuţi ai lui Francisc Rakoczy al II-lea. Celebrul Osman-aga de Timişoara, cel care era tălmaciul şi solul paşei de Timişoara, vine la Cenad pe 23 februarie, trece Mureşul, se întoarce înapoi la Cenad, discută cu curuţii şi, în cele din urmă, obţine dreptul de a merge la conducătorul lor în probleme diplomatice importante. 
O dată cu cucerirea Timişoarei, în octombrie 1716, Banatul intră în componenţa coroanei habsburgice ca o ţară de sine stătătoare, cu o conducere proprie. Cenadul împărtăşeşte aceeaşi soartă. Întrucât cetatea nu mai exista, oraşul îşi micşorase numărul caselor şi al locuitorilor, aşa că în 1717 existau consemnate ca plătitoare de dare 40 de case. După alte informaţii, în anul 1720 ar fi existat 59 de familii, iar la 1728 sunt consemnate 88 de case şi trei preoţi ortodocşi. În privinţa episcopiei catolice, după 1552, şirul nominal al episcopilor de Cenad continuă formal, fără ca aceştia să locuiască aici. După 1716, sediul episcopiei de Cenad se mută la Timişoara. La 1751 sunt amintite 163 de familii. O parte dintre sârbii cenăzeni pleacă în Rusia şi întemeiază Noua Serbie. La 1755 vin în Cenad 58 de familii. Pe o hartă din 1761, Cenadul apare ca fiind sat românesc. 
Între anii 1764-1765 sunt colonizate la Cenad mai multe familii de germani. Peste 10 ani, Cenadul are locuitori români şi germani, iar la 1785 sunt aproape 100 de familii de colonişti germani. Înfăţi-şarea aşezării începe să se schimbe, tinzând spre tipul de aşezare geometrică. În cursul anului 1773  se ridică biserica ortodoxă (pentru români şi sârbi), ce păstoreşte 365 de familii; numărul familiilor catolice este de 164. Un document din anul 1781 aminteşte 371 de familii în Cenadul Mare şi 161 de familii în Cenadul German. Cele două comunităţi aveau organizare administrativă separată. 
Cenadul a fost o localitate stăpânită de administraţia camerală a Banatului până la 1781, când este cumpărată de fraţii Nacu, ce o stăpânesc prin urmaşi până în 1918. 
În anul 1810, contele Iosif Nacu îşi ridică aici o curte nobiliară. Tot atunci populaţia aşezării este de circa 1500 de suflete. Într-un răstimp de un deceniu, populaţia ajunge la peste 5000 de suflete. În 1833, biserica ortodoxă este mărită. În anul 1848, germanii şi sârbii de aici au conflicte în privinţa pământurilor. La 1854, Cenadul avea 5381 locuitori, din care 2230 români, 1859 sârbi şi 1292 germani. În 1858, Cenadul (atât cel German, cât şi cel Mare) primeşte dreptul de târg, semn că economia începuse să funcţioneze. În 1873, epidemia de holeră face 200 de victime la Cenad. În 1868 se zideşte noua biserică romano-catolică, pe ruinele celei mai vechi biserici. 
În anul 1899, Cenadul Mare are 3922 de locuitori, dintre care 3327 erau ortodocşi, 594 romano-catolici, 6 protestanţi şi 44 de evrei. La 1900, populaţia celor două Cenaduri (Mare şi German – în fond o singură aşezare) are 5710 locuitori, din care 2238 români, 1698 sârbi şi 1629 germani. La 1938 existau aici 6500 de locuitori, dintre care 3000 români, 1650 germani, 1260 sârbi şi 580 maghiari. La ultimul recensământ al secolului al XX-lea, cel din 1992, la Cenad locuiau 3991 de locuitori, dintre care 2304 români, 734 maghiari, 450 ţigani, 411 sârbi, 85 alţii. 
Cenadul este singura comună din judeţul Timiş alcătuită doar dintr-o singură localitate, semn al numărului mare de locuitori şi al volumului mare al activităţilor economice şi sociale. Dezvoltarea s-a produs cu precădere în secolul al XIX-lea şi al XX-lea, datorită bogăţiei pământului şi hărniciei oamenilor. Cenadul a fost, este şi va fi un exemplu de urmat în privinţa priceperii şi înţelepciunii locuitorilor săi, fapte vizibile în înfăţişarea aşezării. 
 
 Dr. Ioan Haţegan 
 

Promovează acest site

Share this

Imagini din Cenad

Calendar 2017

Calendar Cen[zeanul 2017

 

Vizitatori după țară

 

Din data de 28 aprilie 2014

Flag Counter

 

Vizitatori din data de

28 aprilie 2014:

Din data de 17 mai 2014