Mureșul, la Cenad

Promovează-ți satul natal!

 

Gheorghe Doran - Porecla Între nume de batjocură şi necesitatea de a comunica exact

 

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte porecla ca fiind: „supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului său sau a activităţii sale”. 1  
În acest fel este percepută porecla de majoritatea locuitorilor din comună (şi nu numai de cei din Cenad), deşi, folosind-o pentru a comunica între ei, vorbitorii nu observă că porecla are, în majoritatea cazurilor, un cu totul alt rol, mai precis de a distinge, din multitu-dinea purtătorilor unui anumit nume de familie, pe cel la care se referă vorbitorul.  
Pornind de la o statistică a numărului de familii care poartă acelaşi nume, statistică întocmită de către dl. Ioan Radu, secretarul Primăriei comunei Cenad, şi publicată ca o curiozitate într-unul din numerele trecute ale publicaţiei „Cenăzeanul”, 2 am observat că unele familii au o pondere nominală mai mare decât altele, datorată, probabil, procentului mărit al naşterilor de urmaşi de sex masculin.  
Primind ajutorul aceleiaşi persoane,3 am trecut la recenzarea tuturor poreclelor, recensământ pe care încă nu l-am finalizat în privinţa  numelor de familie, dar, chiar în această situaţie, ceea ce am depistat ne-a permis să avansăm unele concluzii.  
Concluzia la care am ajuns s-a impus de la sine.  
În Cenad, poreclele, după sorgintea lor, s-au impus ca fiind izvorâ-te din aspectul exterior al unei persoane, şi aici exemplul cel mai elocvent este al familiei Oprean, cunoscută cu porecla Roşu, datorită unui străbun al lor care avea părul de această culoare. Din aceeaşi cauză, tânărul Iovănescu, a cărui familie este cunoscută cu porecla Cap de Pomană, primeşte din partea colegilor săi porecla de Piroş (cuvânt luat din limba maghiară).  
Nu lipsesc porecle care s-au născut datorită trăsăturilor de carac-ter ale unuia din purtători. Astfel, unul din membrii familiei Regep primeşte din partea comunităţii porecla de Pită Moale, deoarece, probabil, era un om paşnic, domol, lipsit de personalitate.  
La fel, purtătorii numelui de familie Perian fiind destui de mulţi, unul dintre ei, bătrânul lor, este poreclit Cornutu. Fiind doi fraţi, oamenii au simţit nevoia de a-i distinge şi atunci cel tânăr, datorită ocupaţiei sale de apicultor, este poreclit Albinarul.  
Numărul mare de familii care poartă acelaşi nume a impus comu-nităţii necesitatea de a-i supranumi cu diferite porecle. Astfel, porecla primeşte cu totul un alt rol, acela de disjuncţie, pierzându-şi total-mente rolul ei de batjocură şi primind altul, acela de-a facilita comu-nicarea între membrii comunităţii.  
Acelaşi rol îl găsim şi în rândul numelor cetăţenilor de etnie sârbă sau maghiară. 4  
În cele ce urmează am ales ca material ilustrativ poreclele persoa-nelor de etnie română şi sârbă, urmând să extindem cercetarea şi asupra poreclelor purtate de persoanele de etnie maghiară.  
Cel mai mare număr de familii din comună poartă numele de Radu (65 de familii).  
În acest caz, vorbitorii au simţit nevoia de a face distincţie între familiile purtătoare ale acestui nume. Pornind de la aspectul exterior sau de la caracterul unora dintre ei, ori de la ocupaţiile lor, au apărut porecle ca Bănădicu, Vicheţ, Guţă, Duzu, Buşa, Bruder, Mircuţu, Voiţa, Şpec, Gaia, Şolomba şi, mai nou, Italianul. Unora dintre poreclele enunţate mai sus le-am putut stabili un etimon.  
Bruder este evident că are la origine cuvântul german Bruder (frate). În aceeaşi situaţie se află şi porecla Şpec, provenită din germanul Schpek (slănină). Porecla Italianul a fost atribuită unui ins venit în comună în ultimii ani, care a trecut fraudulos frontiera cu Iugoslavia şi a ajuns în Italia, de unde, la scurt timp, a revenit de bună voie acasă. Periplul italian nu l-a costat decât o poreclă, aceea de Italianul.  
La fel de numeroase sunt şi familiile cu numele de Damian.  
Răsfoind fişele cu aceste familii, am putut stabili următoarele porecle: Nărăianţu, Pădureţ, Ieliţa lu Bonţ, Richiţ, Giuca, Moşuţu, Ciulcă, Jura, Fliurcu.  
Porecla de Nărăianţu îşi are izvorul în faptul că unul din strămoşi a venit din Nerău, o localitate apropiată comunei noastre. Pădureţ s-ar putea să-şi aibă originea în faptul că unul dintre înaintaşi a locuit aproape de pădurea comunală. Lucru similar cu familia Iovănuţ, poreclită Codreanu.  
S-ar putea ca porecla Giuca să fi fost atribuită unui strămoş al familiei Damian, venit în Cenad din Dudeştii-Vechi şi care, probabil, era bulgar. Giuca, la bulgari, este diminutivul lui Gheorghe.  
Porecla Moşuţu este de origine română şi provine tot de la un diminutiv, şi anume de la diminutivul cuvântului „moş” (bunic). Mai interesantă ni se pare porecla Ciulcă, cu care a fost poreclită această familie datorită faptului că unul dintre strămoşi nu a putut pronunţa corect cuvântul „ciurcă”, sinonimul dialectal al cuvântului „curcă”.  
O altă serie de familii care au generat mai multe porecle este cea a familiilor numite Regep sau, în unele, cazuri Rejep.  
Iată câteva porecle descoperite până în prezent: Pozdăria cu soţia sa Pozdăroane, Lupu ăl Mare, Bruicu, Saveta lu Hanţi, Şocu, Gita, Cheşa, Pită Moale, Vidranu, Ciucu.  
Şi aici etimonul unora dintre ele este uşor de stabilit. Pozdăria (Pozdăroane) este atribuit acestei familii pornindu-se de la cuvântul „pozdărie”, care denumeşte resturile lemnoase obţinute prin prelu-crarea tulpinilor de cânepă.  
Lupu ăl Mare este porecla purtată de un cetăţean din comună care avea deja porecla de Lupu şi, pentru a-l deosebi de alt cetăţean cunoscut cu porecla Lupu ăl Mic, comunitatea s-a folosit de cele două adjective antonimice. Este drept că Lupu ăl Mare avea şi nişte dimensiuni corporale ieşite din comun.  
Urmărind frecvenţa poreclelor şi modul lor de formare în rândul cetăţenilor de etnie sârbă, am putut observa şi aici fenomene similare.  
Cele mai multe familii care poartă acelaşi nume este grupul format din familiile Vlaşcici – 42.  
Pentru o parte din ele am înregistrat următoarele porecle: Ciaciul, Batjuriu (cenuşar), Finaci, Giuraci, Pârciul, Pelea, Tucaţ (curcan).  
În legătură cu porecla Batjuriu, am aflat şi povestea apariţiei sale.  
Unul din bătrânii familiei, în timpul Primului Război Mondial, refugiindu-se, a ascuns în cenuşarul cuptorului o anumită sumă de bani. Se pare că secretul nu a fost destul de bine păstrat, deoarece, la revenirea familiei acasă din refugiu, aceasta nu a mai găsit banii ascunşi. Plângându-se celor din jur, aceştia i-au poreclit astfel.  
Un alt grup de familii din această etnie este cel ce poartă numele de Jivici – 24.  
Redăm mai jos poreclele înregistrate pentru o parte din ele: Pislica, Vană, Jaja (urzică), Higeac, Şpringher, Pârlitu.  
Pentru porecla Jaja nu este greu să depistăm etimonul şi, probabil, ea a fost atribuită datorită unei trăsături de caracter al vreunui stră-moş. La fel şi pentru porecla Pârlitu (cuvânt de sorginte română), atribuită vreunui strămoş care a suferit unele arsuri. Referitor la porecla Vană, arătăm că în localitate există o familie de români care are aceeaşi poreclă. Aprofundarea cercetărilor în viitor ne va permite să stabilim dacă similitudinea lor este întâmplătoare sau există vreo relaţie între ele.  
În sprijinul ipotezei lansate de noi, aducem în discuţie un alt grup de familii, destul de numeros – 24. Este vorba de familiile Milicici. Aici am înregistrat poreclele: Câcleamanci (în limba bulgară - „lu-daie”), Crupiraş (de la dialectalul „crumpi”- cartofi), Şoncea, Rasa.  
Este interesantă povestea poreclei Câcleamanci. Se zice că unul din săteni a fost oaspetele unei familii de bulgari din Dudeştii Vechi (fostă Beşenova Veche), care, în timpul prânzului, după fiecare fel, îi amintea cenăzeanului că va fi servit la sfârşitul mesei cu câclea-manci (ludaie). Cenăzeanul, necunoscând limba bulgară, a mâncat puţin din fiecare fel, cu gândul la ultimul promis, cu atâta zel, de gazdă. Sosirea acestuia l-a trezit la realitate pe musafir.  
Poreclele şi astăzi sunt cunoscute ca „nume de batjocură” de către localnici. Nu este exclus ca în trecut unele dintre ele (cele care ilustrau metaforic defecte fizice sau morale) să fi avut acest rol peiorativ. Nu şi cele care indicau locul de origine al vreunui strămoş (Nărăianţu) sau profesia acestuia (Ghiţă Covaciu - „fierarul”).  
O dată cu trecerea timpului, ele s-au golit de conţinut, şi-au pierdut sensul primar, devenind unelte ale comunicării prin rolul de dis-juncţie între familiile omonime.  
Astăzi ele sunt folosite doar cu acest rol, în momentele când confuzia se poate ivi, şi, din dorinţa vorbitorului de a comunica cât mai exact, acesta apelează la porecle fără reticenţe, uitând semni-ficaţia lor primordială.  
Fără pretenţia de a corecta definiţia din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, lucru imposibil nouă, am încercat să demonstrăm că multe dintre cuvintele limbii române au o evoluţie a lor semantică, la fel cum şi poreclele din Cenad au, fiecare, o istorie a lor, cunoscută sau mai puţin cunoscută nouă astăzi, şi că de-a lungul timpului ele şi-au pierdut semnificaţia lor de început, astăzi fiind utilizate doar cu rolul de disjuncţie.  
____________ 

NOTE 

1 Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, 1975, p. 723.  
2 „Cenăzeanul”, nr. 2/2003, p. 11.  
3 Un ajutor preţios l-am primit şi din partea dlui Vlaşcici Constantin.  
4 Probabil că acelaşi rol l-ar fi avut şi în cazul membrilor etniei germane.  

Promovează acest site

Share this

Imagini din Cenad

Calendar 2019

Calendar 2019

Vizitatori după țară

 

Din data de 28 aprilie 2014

Flag Counter

 

Vizitatori din data de

28 aprilie 2014:

Din data de 17 mai 2014